You are here: Home / Produse / Erbicide / INNOVATE® 240SC

INNOVATE® 240SC

SUBSTANŢĂ ACTIVĂ: Nicosulfuron 240 g/l

 

FORMULARE: Suspensie concentrată (SC)

   

CERTIFICAT DE OMOLOGARE ÎN ROMÂNIA: Nr. 2773 din 27.03.2008

 

AVANTAJE

  • Comparat cu standardul 40 SC, un litru de INNOVATE® 240 SC acoperă de 4 până la 6 ori mai multă suprafață, reduce volumul de transport și de 4 - 6 ori volumul de ambalaje goale după utilizare.
  • Eficacitate maximă împotriva buruienilor anuale şi a unor buruieni cu frunză lată.
  • Libertate mare în aplicare. Doza de adjuvant poate fi zero sau poate fi adjustată, funcţie de ţinta vizată.
  • Spumare redusă şi suspensibilitate excelentă.
  • Compatibil cu multe produse pentru mai puţine aplicaţii şi economie de timp.
  • Fara restrictii pentru liniile parentale si hibrizii de porumb.
  • Reduce rezerva de buruieni graminee perene printr-o actiune sistemica rapida.

 

ÎN ROMÂNIA, PRODUSUL INNOVATE® 240 SC ESTE OMOLOGAT PENTRU:

 

 CULTURĂ SPECII DE BURUIENI    DOZĂ/HA
 Porumb  

Monocotile anuale (Setaria,Echinochloa, Sorghum din sămânţă)

 

Sorghum halepense din rizomi
 

0,135 l/ha postemergent

 

 

0,250 l/ha

postemergent

 

MOD DE ACŢIUNE 

 

  • INNOVATE® 240 SC este un erbicid sulfonilureic, sistemic cu translocare rapidă în plantă.
  • INNOVATE 240 SC inhibă sinteza enzimei acetolactază, întrerupând diviziunea şi alungirea celulară. Este absorbit rapid prin frunze şi translocat prin xilem şi floem către ţesuturile meristematice.
  • Simptomele incipiente ale efectului erbicidului sunt reprezentate de încetarea creșterii buruienilor la numai 6 – 7 ore de la aplicare și apariția decolorării nervurilor frunzelor în câteva zile de la aplicare. Cloroza, necroza și uscarea completă a buruienilor survine într-un interval de până la 3 săptămâni (21 de zile).
  • Nicosulfuronul controlează buruienile prin acțiune foliară dar are și o activitate minimă reziduală care poate fi vizibilă pe soluri mai sărace în materie organică și cele nisipoase în condiții de umiditate ridicată.
  • Porumbul este tolerant la acțiunea nicosulfuronului care este rapid metabolizat de către planta de cultură.
  • Eficacitatea maximă a produsului este atinsă atunci când este aplicat în perioada de creștere activă a buruienilor și când umiditatea este propice creșterii intense a plantelor.
  • Efectul erbicidului poate fi intârziat și eficacitatea poate fi scăzută în condiții de temperatură mai mică și în condiții de secetă.
  • INNOVATE® 240 SC combate buruienile graminee anuale și perene și unele buruieni cu frunză lată care sunt răsărite în momentul tratamentului.

 

MOD DE UTILIZARE

  • INNOVATE® 240 SC este selectiv pentru porumb, porumb zaharat, porumb pentru floricele și pentru loturile semincere.
  • Se aplică în post emergență în faza de 2 frunze până la maximum 8 frunze ale porumbului
  • Eficacitatea lui este maximă la stadiul de 1 – 3 frunze până la înfrățire în cazul gramineelor anuale și până la o talie de 15 – 20 cm înalțime în cazul celor perene.
  • Aplicarea erbicidului peste faza recomandată crește puternic riscul de fitotoxicitate și apariția malformațiilor.
  • Aplicarea întârziată când buruienile sunt deja mari și concurează semnificativ planta de cultură duce la o combatere redusă a buruienilor, reîmburuienare și pierderi de producție.
  • În cazul în care se aplică o cultivație, momentul optim este după 14 – 21 de zile de la aplicarea erbicidului pentru a permite translocarea completă în rizomii buruienilor perene.
  • Dacă ploaia intervine după 4 – 6 ore de la aplicarea produsului, eficacitatea tratamentului nu este diminuată.
  • Precipitațiile care intervin în prima săptămână după aplicarea produsului cresc activitatea reziduală și eficacitatea acestuia.
  • În condiții de stres hidric și termic activitatea produsului este semnificativ redusă și controlul buruienilor este diminuat.
  • Nu amestecați produsul cu substanțe pe baza de bentazon și cu insecticide organofosforice. În acest fel evitați antagonismul și vătămarea culturilor.
  • Pentru îmbunătățirea spectrului de combatere se poate combina cu dicamba, mesotrione sau 2,4 D
  • Nu aplicați la temperaturi sub 10 grade Celsius sau după mai multe zile consecutive cu temperaturi sub valoarea menționată asociate cu precipitații continue. Aplicați produsul după ce porumbul iese din stres și pe frunze se reface un nou strat de ceară.
  • Nu aplicați produsul peste 25 de grade Celsius și lumina solară intensă.
  • Nu aplicați produsul în perioadele în care diferența de temperatură între zi și noapte este mai mare de 16 – 17 grade Celsius.

 

SPECTRUL DE BURUIENI COMBĂTUTE

 

BURUIENI GRAMINEE SENSIBILE

Agropyron repens (Pir târâtor)

Alopecurus myosuroides (Coada vulpii)

Apera spica-venti (Iarba vântului)       

Avena fatua (Odos)                                        

Echinochloa crus-galli (Iarba bărboasă)          

Lolium multiflorum (Raigras)

Panicum spp. (Mei)

Poa annua (Firuță)

Setaria spp. (Mohor)

Sorghum halepense (Costrei inclusiv din rizomi)

 

BURUIENI GRAMINEE MEDIU SENSIBILE

Cyperus esculentus (Căprișor)

Digitaria ischaemum (Meișor)

 

BURUIENI GRAMINEE REZISTENTE

Cynodon dactylon (Pir gros)

 

BURUIENI CU FRUNZĂ LATĂ SENSIBILE

Abutilon theophrasti (Teișor)

Ambrosia artemisifolia (Ambrozie)

Amaranthus spp. (Stir)

Brassica spp. (Rapiță sălbatică)                       

Capsella bursa-pastoris (Traista ciobanului)

Datura stramonium (Ciumăfaie)                                 

Fumaria officinalis (Fumăriță)

Galeopsis tetrahit (Lingurică)

Galium aparine (Turiță)

Helianthus annuus (samulastra de floarea soarelui)

Lamium spp. (Sugel)

Malva spp. (Nalbă)                                         

Matricaria spp. (Mușețel)

Papaver rhoeas (Mac roșu)

Polygonum lapatifolium (Iarbă roșie)

Portulaca oleracea (Grașiță)

Raphanus raphanistrum (Ridiche sălbatică)

Sinapis arvensis (Muștar)

Sonchus spp. (Susai)

Stellaria media (Rocoină)                                            

Thalspi arvense (Punguliță)

Viola tricolor (Trei frați pătați)

 

BURUIENI CU FRUNZĂ LATĂ MEDIU SENSIBILE

Convolvulus spp. (Volbură)

Mentha spp. (Mentă)

Polygonum convolvulus (Hrișcă urcătoare)

Solanum nigrum (Zarna)

Urtica dioica (Urzică)

 

BURUIENI CU FRUNZĂ LATĂ REZISTENTE

Atriplex spp. (Lobodă sălbatică)

Chenopodium album (Lobodă)

Cirsium arvense (Palămidă)

Equisetum arvense (Coada calului)

Polygonum aviculare (Troscot)

Polygonum persicaria (Ardeiul broaștei)

Veronica hederifolia (Doritoare)

Xantium spp. (Scaieți)


Citiţi OBLIGATORIU eticheta produsului înainte de utilizare.

Folosirea neconformă absolvă producătorul de orice responsabilitate.

Pentru orice nelămuriri folosiţi datele de contact ale acestuia.

Cautare produselor

Vezi toate produsele >>

Culturilor
Substantă activă
Produse

FMC AGRO OPERATIONAL ROMANIA SRL

 

Piata Montreal nr 10, intrarea F,
etaj 1, Sector 1
011469 - Bucuresti, Romania

 

fmcagroromania@fmc.com

 


 

Tel.: +4031 630 61 34
Fax: +4037 409 42 05