TARGA MAX®

 

Erbicid selectiv pentru combaterea buruienilor graminee anuale şi perene din culturile de floarea-soarelui, rapiță, cartof, soia, sfeclă de zahăr, mazăre, fasole, morcov și tomate

 

 

AVANTAJE

  • Se translocă rapid până la nivelul sistemului radicu­lar al buruienilor.
  • Combate buruieni graminee anuale și perene.
  • Reduce rezerva de rizomi.
  • Nu are remanență în sol.
  • Nu restricționează rotația culturilor.

 

ÎN ROMÂNIA, PRODUSUL TARGA MAX® ESTE OMOLOGAT PENTRU:

 

 

MOD DE ACŢIUNE: 

 

  • TARGA® MAX este un erbicid sistemic din clasa arilfenoxypropionaţi care, în câteva ore de la aplicare, este absorbit și transmis prin vasele libero-lemnoase, inhibând biosinteza acizilor graşi.
  • Ajuns în rădăcini, se acumulează în mugurii subterani, rizomii și stolonii gramineelor perene și distruge țesuturile meristematice.
  • Este selectiv față de speciile cu frunză lată la care translocarea este foarte limitată, iar produsul rămâne în zona frunzelor tratate.
  • În sol, produsul este rapid degradat prin hidroliză până la CO2.

 

MOD DE UTILIZARE:

  • TARGA® MAX controlează buruieni graminee anuale precum Avena fatua, Alopecurus myosuroides, Setaria spp., Echinochloa crus-galli, perene cum ar fi Sorghum halepense, Agropyron repens, inclusiv samulastră de cereale.
  • Se recomandă utilizarea post-emergentă pentru combaterea buruienilor graminee anuale în doză de 0,4 lt/ha și perene, inclusiv Sorghum halepense din rizomi și Agropyron repens în doză de 0,75 lt/ha.
  • Produsul se aplică în primele faze de dezvoltare a culturii, astfel încât soluția de stropit să ajungă pe buruienile țintă înainte de acoperirea completă a rândurilor.
  • Pentru combaterea costreiului se recomandă aplicarea în perioada când plantele de Sorghum halepense au înălțimea de 10 - 25 cm.
  • Se evită deriva erbicidului pe culturile de porumb, cereale păioase, borceag sau suprafețe însămânțate cu specii graminee.
  • Volumul de soluţie: 200 - 400 l/ha

 

TESTIMONIAL:

 

 

Agromec Smeeni SA - Ing. Tehnic Drugea Ionuț - Smeeni, Județul Buzău

 

Societarea noastră lucrează aproximativ 1 600 ha, iar în anul 2019, cultura de floarea-soarelui a ocupat suprafața de 260 ha. Utilizând hibrizi pretabili tehnologiei EXPRESS® SUN, am achiziționat pachetul tehnologic FMC ce conținea erbicidele EXPRESS® - pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și TARGA® MAX - pentru cele monocotiledonate. Erbicidul TARGA® MAX a fost utilizat pentru prima dată în ferma noastră și am fost plăcut surprinși de eficiența lui la o doză mult mai mică decât a altor produse similare existente în piață. Noi am fost foarte multumiți de erbicidul TARGA® MAX și îl recomandăm cu drag tuturor fermierilor.

 

Industrial Construct SRL - Dragotă Marina - Berceni, Județul Ilfov

 

Ferma noastră lucrează 620 ha și în anul 2019 am avut: 130 ha floarea-soarelui, grâu 140 ha, orz 90 ha, rapiță 76 ha, lucernă 77 ha și 107 ha porumb. Anul acesta am folosit pentru prima dată erbicidul TARGA®

MAX, care este un antigramineic foarte eficient. L-am aplicat în doza de 0,6 litri/ha la cultura de rapiță deoarece am avut probleme cu samulastra de grâu. După aplicare efectul a fost fantastic, deoarece la câteva zile

se puteau observa plantele că sunt combătute. Pentru tratamentul T2 la rapiță am folosit tot produse FMC, și anume fungicidele RIZA® și AZAKA® în amestec. Acest amestec ne-a ajutat să recoltăm o producție

medie de 3,2 t/ha, deoarece plantele de rapiță au fost sănătoase și curate de buruieni. Sunt foarte mulțumită de produsele FMC și le recomand cu încredere.

 

* ® Produs marcă înregistrată Nissan Chemical Industries, Tokyo, Japonia

 

Accept cookies

This website uses cookies to track statistics and user behaviour.

FMC AGRO OPERATIONAL ROMANIA SRL

 

Șoseaua București-Ploiești nr 42-44, Baneasa Business and Technology Park

Cladirea A, Aripa A2, etajul 1, București, cod postal 013696

 

fmcagroromania@fmc.com

 


 

Tel.: +4031 630 61 34
Fax: +4037 409 42 05